A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 6 noiembrie 2011

Conferinţa Naţională „Text şi discurs religios”

           Ediţia a IV-a a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios“  
                                    10-12 noiembrie 2011                       


    Asociaţia Culturală „Text şi discurs religios”, înfiinţată de membri ai Catedrei de Limbă Română şi Lingvistică Generală din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, cu participarea mai multor cercetători şi profesori universitari din ţară, are ca principală formă de manifestare Conferinţa Naţională „Text şi discurs religios”, organizată anual (la mijlocul lunii noiembrie), în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi cu Dieceza Romano-Catolică de Iaşi.

Organizatorii încearcă să creeze un cadru academic de dezbatere asupra unor chestiuni din domeniile lingvisticii şi filologiei, teologiei şi filosofiei, istoriei şi artei, care interesează comunitatea ştiinţifică şi întreaga societate, atît sub aspect ştiinţific, cît şi din punct de vedere moral-spiritual. Astfel, participanții îşi unesc eforturile, schimbă opinii, pun bazele unor proiecte comune, colaborează şi îşi prezintă preocupările lor din domeniile biblisticii, retoricii religioase, istoriei şi artei, precum şi concluziile propriilor cercetări. Totodată, cadrele Conferinţei sînt adaptate găzduirii celor în formare (tineri universitari şi cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenţi), care au nu doar libertatea de a-şi prezenta roadele lucrului lor, preocupările pe care le au în aceste domenii, sau de a stabili contacte între ei, ci şi posibilitatea de a stabili contacte rodnice cu cei ajunşi la maturitate ştiinţifică. În felul acesta, Conferinţa atinge un obiectiv important, fiind un spaţiu al comunicării depline între diferitele categorii de participanţi, sală de curs, dar şi de seminar. Cadrul creat de organizatori este însufleţit de către participanţi, într-un efort comun de a contribui la edificarea fiinţei umane ca fiinţă spirituală.

Temele şi secţiunile Conferinţei se referă la:

Traducerea textului sacru
Retorica discursului religios
Literatura şi sacrul

Coordonatele esenţiale avute în vedere pentru cele trei secţiuni sînt: sincronie-diacronie; scriere-oralitate; traducere-compunere originală.
Întrucît Conferinţa Naţională „Text şi discurs religios” este gîndită ca spaţiu al cercetării şi comunicării ştiinţifice, în care participanţii îşi asumă libertăţile solicitate de propriile preocupări ştiinţifice - în interiorul cadrului creat de cele trei teme susmenţionate -, dezbaterile şi comunicările se pot referi la nenumărate probleme, începînd cu chestiunile traducerii sub aspect filologic şi lingvistic, trecînd prin analize de discurs religios, din perspectivă lingvistică (retorică, pragmatică, stilistică), încheind cu modalităţile de desfăşurare şi de funcţionare a temelor sacrului în artă. Prin atributele spaţiului ştiinţific generat, caracteristica specifică şi fundamentală a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios” o constituie componenta ştiinţifică, orientată de perspectiva creştină (ortodoxă şi catolică).

Astfel, alături de componenta ştiinţifică a manifestării, Conferinţa încearcă, totodată, să contribuie la edificarea morală şi spirituală a Societăţii, pe calea promovării valorilor creştine. Spaţiul de dezbatere nu este doar unul ştiinţific, golit de orice încărcătură spirituală, ci unul în care dimensiunea ştiinţifică să fie înduhovnicită de un autentic şi curat suflu creştin.

Ultimul aspect se împlineşte atît prin felul în care participanţii înţeleg să conceapă şi abordeze întreaga tematică, cît şi prin statornicirea Conferinţei ca manifestare aflată sub binecuvîntarea ierarhilor locului, Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei şi Excelenţa Sa Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, alături de care se află preacucernici părinţi ai ambelor Biserici.

Comitetul ştiinţific al Conferinţei:

prof. dr. Maria CĂTĂNESCU (Bucureşti)
prof. dr. Gheorghe CHIVU (membru corespondent al Academiei Române) (Bucureşti)
prof. dr. Muguraş CONSTANTINESCU (Suceava)
prof. dr. Wolfgang DAHMEN (Jena)
pr. prof. dr. Wilhelm DANCĂ (Iaşi)
pr. lect. dr. Lucian FARCAŞ (Iaşi)
prof. dr. Constantin FRÂNCU (Iaşi)
acad. dr. Sabina ISPAS (Bucureşti)
prof. dr. Gheorghe MANOLACHE (Sibiu)
prof. dr. Michael METZELTIN (Viena)
pr. prof. dr. Vasile MIHOC (Sibiu)
prof. dr. Lăcrămioara PETRESCU (Iaşi)
prof. dr. Alexandru RUJA (Timişoara)
pr. prof. dr. Ioan C. TEŞU (Iaşi)
acad. dr. Răzvan THEODORESCU (Bucureşti)
prof. dr. Vasile ŢÂRA (Timişoara)
prof. dr. Rodica ZAFIU (Bucureşti)
Comitetul de organizare:

prof. dr. Alexandru GAFTON
lect. dr. Sorin GUIA
lect. dr. Ioan MILICĂ
prep. Emilian Iustinian ROMAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu